Povestea mea

 

Bună,

 

Numele meu este Nifanti Elena, sunt născuta in Romania, județul Tulcea si crescută de doi părinți minunați.

 

Pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o la țară, am fost întotdeauna apropiată de natură.  M-am bucurat de legumele și fructele de sezon din grădină și de mâncare gustoasă făcută de mama.

 

Pentru o perioadă mai lungă de timp am avut o alimentație haotică și deloc organizată. Acum 5 ani am decis să încerc o alimentație vegană, a fost din pură curiozitate. Îmi doream să mănânc alimente mai ușoare și sănătoase. Nu am făcut decât să îmi ascult corpul. Tranziția a fost una naturală și fără restricții, pentru a nu transforma toată această experiență într-o povară. Îmi permiteam să mai trișez din când în când, dacă mi se făcea poftă de un snitzel :).

 

Odată cu trecerea timpului, am descoperit o lume culinară plină de culoare, gust și energie. Bunăstarea corpului și a minții mele m-au convins că drumul ales este unul benefic. Am energie, mă bucur de preparate gustoase făcute în casă și cel mai important, am descoperit că această alimentație este sănătate la farfurie.

 

Pentru că astfel de preparate se găsesc mai greu în restaurantele obișnuite, a trebuit să învăț să gătesc aproape în fiecare zi în casă. Din acel moment, am testat multe rețete din zone și culturi diferite, cu ingrediente neobișnuite și cu multe legume proaspete. Cu timpul le-am adaptat gusturilor mele și astfel au apărut multe din rețetele mele. De aici s-a născut blogul Nifanti PlantBased.

 

Rețetele s-au înmulțit pe parcurs, mi-am dat seama că asta îmi place să fac și că mi-am descoperit vocația. Am ajuns să lucrez într-un restaurant din Brașov cu specific vegetarian-vegan, lucru care m-a făcut să evoluez și să prind experiență în domeniu alături de o echipă de oameni frumoși.

 

Dorința mea este să inspir și să ajut cât mai mulți oameni, către un stil de viată sănătos și să ofer multe rețete gustoase și nutritive. Blogul este o unealtă, un mod de mă exprima prin fotografie și articole interesante. Sper ca toate aceste preparate să ajungă și pe mesele voastre și să vă bucurați de ele așa cum o fac și eu.

 

O alegere care mi-a schimbat viața doar dintr-o simplă curiozitate, schimbând multe perspective pe care le am asupra vieții mele. Evident că nu s-a întâmplat totul peste noapte, ceea ce demonstrează că avem nevoie de răbdare pentru a ieși din zona de confort dacă ne dorim să facem schimbări majore în viețile noastre.

 

Vedem lumea după cum suntem noi pe interior, nu așa cum este ea. Deci fiți curioși, faceți greșeli, experimentați lucruri noi și bucurați-vă de viață.