Cartofi noi la cuptor cu salată

Am revenit cu o rețetă nouă, cu un ingredient se sezon, și anume cartofi noi. O rețetă simplă și foarte gustoasă.

Cartofi rumeniți la cuptor, cu o salată de castraveți, ridichii, ceapă verde și mărar. Avocado și germenii sunt opționali, dar adaugă nutrienți și ceva special farfuriei.


Porții: 4

Timp pregătire: 15 minute

Timp gătire: 60 minute

 

Ingrediente:

  • 1,5 kg cartofi noi

  • sare

  • 6-7 căței de usturoi

  • ulei de măsline

  • 1 lingură rozmarin

  • 1/2 linguriță piper

  • 1 lingură făină

  • 4 castraveți

  • 1 legătură ridichii

  • 1 ceapă verde

  • 1/2 legătură mărar

  • zeamă de lămâie\

  • 2 avocado

  • germeni

Metodă:

  1. Începi prin a spăla cartofii bine după care îi pui la fiert cu destulă sare pentru 20 de minute.

  2. Când au trecut primele 10 minute, pui cuptorul la preîncălzit la 200 de grade.

  3. Scurgi cartofii de apă și îi pui într-o tavă de cuptor. Peste ei adaugi ulei, sare, rozmarin, cățeii de usturoi zdrobiți și piper.

  4. Pui cartofii la cuptor pentru 20 de minute.

  5. După care îi zdrobești cu o cană sau un pahar până se crapă ușor și se aplatizează și adaugi un pic de făină peste ei. Îi întorci pe cealaltă parte și îi lași la cuptor pentru încă 20 de minute.

  6. La final cartofii ar trebui să fie rumeniți îi lași deoparte să se răcească până pregătești salata.

  7. Tai toate legumele și le amesteci cu ulei de măsline și zeamă de lămâie.

  8. E timpul să asamblezi farfuria, pui câțiva cartofi, salată, jumătate de avocado si germeni peste.

  9. Poftă bună!

Video și pe Youtube