Iahnie de fasole cu cârnați

Ne dați ori nu ne dați, fasole cu cârnați? Facem dacă nu ne dați :)

Preparatul acesta s-a potrivit perfect cu această perioadă, în special cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Iahnie de fasole cu cârnați Verdino, pâine prăjită și murături de casă.

Am ales de data aceasta o metodă mult mai practică și ușor de făcut. Am folosit un produs de la Capricii și Delicii, anume Iahnie de fasole de post. Este super gustoasă și nu conține E-uri, coloranți sau conservanți.

Am adăugat doar câteva ingrediente pentru extra savoare și gust, pe care le găsești în rețeta de mai jos. Poți înlocui cârnăciorii Verdino, cu alt tip de cârnăciori sau tofu afumat gătit un pic în tigaie.


Porții: 4 porții

Timp pregătire: 10 minute

Timp gătire: 25 minute

 

Ingrediente:

  • 1 lingură ulei de floarea soarelui

  • 1 ceapă albă

  • 1 morcov

  • 2 linguri bulion

  • 1 linguriță boia dulce

  • 1 lingură cimbru

  • 1 frunză de dafin

  • 1/2 linguriță piper

  • 1/2 linguriță fulgi de ardei iute - opțional

  • 4 conserve iahnie de fasole de la Capricii și Delicii

  • 1 pachet de cârnați Verdino tip mic dejun - 200g

Metodă:

  1. Toacă ceapa mărunt și o călești cu puțin ulei într-o oală medie la foc mic. Călește ceapa până când ajunge ușor translucidă.

  2. Morcovul îl tai cubulețe mici și îl adaugi în oală, gătește-l împreună cu ceapa pentru 15 minute.

  3. Adaugă toate condimentele și amestecă bine pentru 30 de secunde.

  4. Adaugă fasolea din conserve și lasă totul la gătit pentru 10 minute.

  5. Poți să adaugi un pic de apă fierbinte dacă vrei sosul mai lichid.

  6. Între timp, pune un pic de ulei într-o tigaie și gătește cârnații la foc mediu până se rumenesc bine pe toate părțile.

  7. Am servit iahnia cu pâine prăjită, murături de casă și pătrunjel.

  8. Poftă bună!