Noodles cu ciuperci caramelizate

Noodles cu ciuperci caramelizate – un preparat gata in maxim 30 de minute, delicios și ușor picant, perfect pentru o cină rapidă și sănătoasă. Noodles din orez, cu ciuperci caramelizate în sos soia și ghimbir, servite cu un sos dulce acrișor și ușor picant, cu semințe de susan și ceapă verde.


Porții: 2

Timp pregătire: 15 minute

Timp gătire: 15 minute

 

Ingrediente sos:

  • 100 ml sos de soia

  • 25 g miere

  • 1 lingură oțet balsamic

  • 1 lingură oțet din orez

  • 1 lingură și 1/2 tahini sau peanut butter

  • 1/2 lingură melasă

  • jumătate linguriță ghimbir praf

  • 2 căței de usturoi zdrobiți

  • 20 ml apă

  • 1 lingură sweet chilli - opțional

Ingrediente noodles:

  • 150 g noodles din orez

  • 1 lingură ulei de susan sau ulei de măsline

  • 1 ceapă galbenă mică

  • 250 g ciuperci

  • Piper

  • jumătate de linguriță cimbru

  • 1 lingură semințe de susan

  • 3 fire de ceapă verde tocate rondele sau diamant

Metodă:

  1. Amestecă toate ingredientele pentru sos - sos soia, miere, oțet balsamic, oțet in orez, tahini sau peanut butter, melasă, apă, ghimbir, usturoi și sweet chilli. Lasă-l deoparte până te ocupi de ceilalți pași.

  2. Noodles-ii îi gătești conform instrucțiunilor de pe pachet, îi răcești sub un jet de apă rece și îi lași deoparte.

  3. Între timp tocăm ciupercile în jumătăți, după care în felii subțiri.

  4. Toacă ceapa mărunt și o pui la călit într-o tigaie cu ulei de susan sau măsline. Când ceapa e ușor translucidă, adaugă ciupercile și amestecă bine. După ce a mai scăzut apa de la ciuperci, adaugă condimentele - piper, cimbru și ghimbir și le mai călim 3 minute, la final pune sosul de soia și le caramelizezi pentru 2 minute. Pune ciupercile deoparte și te poți ocupa de prepararea sosului.

  5. În aceeași tigaie pune sosul la foc mediu spre mic, când a început să fiarbă, adaugă noodles-ii și îi acoperi foarte bine cu sos, îi lași pe foc cam 2-3 minute. După care îndepărtezi tigaia de pe foc.

  6. Pune noodles-ii în farfurii iar peste ciupercile caramelizate, semințele de susan și ceapa verde.

  7. Poftă bună!