Cartofi la air frayer cu sos, quinoa și broccoli

În ultima vreme în ultima vreme am fost obsedată de cartofi făcuți air frayer. Ce mai faină parte la air frayer este că durează mai puțin coacerea, în 25 de minute cartofii sunt gata, altfel la un cuptor normal durează undeva la 30-40 de minute.

Ies foarte crocanți și super gustoși, îmi place să fac un amestec dintre cartof normal și cartof dulce.

Pentru a nu-i mânca așa simpli, pe lângă am mai adăugat și câteva ingrediente în plus, cum ar fi quinoa și broccoli. Și ca să nu devină așa de plictisitor, am adăugat un element esențial și anume sosul. Am folosit ce aveam prin frigider și am creat un sos cu pătrunjel, tahini, drojdie inactivă, usturoi și un pic de zeamă de lămâie.

Alături de acest bol super gustos am servit murături făcute de mama mea.

Sper să vă placă rețeta asta și să vă inspire să gătiți cu ceea ce aveți la îndemână, important este să fie cât mai echilibrat și să nu pierdem din nutrienți.


Porții: 3

Timp pregătire: 15 minute

Timp gătire: 45 minute

 

Ingrediente:

  • 1 cartof dulce

  • 2 cartofi albi

  • 1 lingură ulei

  • 1 lingură boia dulce

  • sare, piper

  • 50g quinoa

  • 5 buchețele broccoli

  • 1 lipie tortilla

  • murături de casă - opțional

Ingrediente sos:

  • 1/2 legătură pătrunjel

  • 1 lingură tahini

  • 1 cățel usturoi

  • 1 lingură drojdie inactivă

  • 1 lingură zeamă de lămâie

  • 1/4 linguriță piper

  • sare

  • 4 linguri apă

Metodă:

  1. Pune air fryer-ul la preîncălzit. Curăță cartofii de coajă, după care îi tai ca pentru cartofi prăjiți.

  2. Pune cartofii într-un un bol iar peste adaugă uleiul, condimentele și amestecă bine.

  3. După ce s-a încălzit air fryer-ul, pune cartofii la copt la programul de cartofi pentru 25 de minute (195 grade).

  4. Între timp spală quinoa sub un jet de apă, după care adaugă 100 de ml apă cu puțină sare și o pui la fiert.

  5. Pune o oală mică la fiert pentru broccoli, când apă a început să dea în clocot, fierbe broccoli pentru 3 minute.

  6. Pentru sos adaugă toate ingredientele într-un blender mic sau într-un recipient înalt și blendează bine cu un blender vertical până devine cremos.

  7. Pune o tigaie pe foc și încălzește lipia pentru 3 minute.

  8. Așază toate ingredientele în farfurie, pune sos peste și este gata.

  9. Alături de acest preparat am servit murături de casă.

  10. Poftă bună!

Alte rețete similare: