Tikka Masala cu Tofu

Tofu Tikka Masala cu cubulețe crocante de tofu într-un sos cremos și condimentat de curry. Nu vei crede cât de similar este acest tofu tikka masala cu cel original! Absolut delicios, plin de arome bogate și culori vibrante.


Porții: 3

Timp pregătire: 20 minute

Timp gătire: 40 minute

 

Tofu:

  • 400 g tofu ferm

  • 1 buc ghimbir (cât degetul mare)

  • 2 căței usturoi

  • 1 lingură lămâie

  • 1/2 linguriță garam masala

  • 1/2 linguriță chili sau cayenne pepper

  • 1 linguriță ulei

  • 1 linguriță sos de soia

  • 1 linguriță turmeric

Sos:

  • 1 ceapă albă

  • 1 buc ghimbir (cât degetul mare)

  • 2 căței usturoi

  • 8 roșii cherry

  • 1 linguriță garam masala

  • 1 linguriță chimion

  • 1 linguriță coriandru

  • 1 mână caju

  • 200 ml apă

Am servit cu:

  • 200 g orez basmati

  • 1/2 legătură pătrunjel

  • 1 linguriță semințe

Metodă:

Preîncălzește cuptorul la 200°C și pregătește ingredientele.

Tofu: Tăie tofu-ul ferm în cuburi și așază-le într-un castron mare. Toacă mărunt ghimbirul, zdrobește usturoiul și adaugă-le peste cuburile de tofu. Pune peste zeama de lămâie, garam masala, chili sau cayenne pepper, ulei, sos de soia și turmeric peste tofu. Amestecă bine pentru a acoperi cuburile de tofu cu amestecul de condimente și lămâie. Așază cuburile de tofu marinat pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și coace-le în cuptorul preîncălzit timp de aproximativ 25-30 de minute sau până când devin aurii și crocante.

Sos: Într-o tigaie sau o oală mică, încinge uleiul și călește ceapa, ghimbirul și usturoiul tocate până devin aurii și aromate. Adaugă roșiile cherry tăiate și continuă să gătești până când roșiile se înmoaie și se descompun ușor cam 3-4 minute. Adaugă mâna de caju și apa, apoi lasă sosul să fiarbă. Adaugă garam masala, chimionul și coriandrul și mai gătește pentru încă 2 minute.

Cu ajutorul unei blender, blendează sosul până când ajunge cremos și toate ingredientele sunt bine pisate. Pune sosul într-un wok sau oală și lasă să fiarbă cam 5 minute până se mai îngroașă puțin.

În același timp, gătește orezul basmati conform instrucțiunilor de pe ambalaj.

Servire: Așază orezul basmati în farfurii, adaugă tofu-ul tikka masala lângă și toarnă sosul generos pe deasupra. Peste presară un pic pătrunjel tocat și semințe.

Poftă bună!

Video pe youtube

Alte rețete similare: